În cele ce urmează vom prezenta aspectele de bază ale delegării și diferențele între delegare și detașare.
Codul Muncii prevede că locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detașarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă. Pe întreaga perioadă a delegării și a detașării, salariatul își păstrează funcția și celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă.
Astfel, Codul Muncii definește delegarea la articolul 43 ca fiind "exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă."
Codul Muncii impune o restricție în ceea ce privește durata delegării - 60 zile calendaristice în 12 luni. În cazul în care angajatorul dorește să prelungească această durata, el va obține acordul salariatului în acest sens. În mod obligatoriu, salariatului i se vor plăti cheltuielile de transport și cazare, precum și o indemnizație de delegare, stabilită de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Pentru legalitatea delegării, angajatorul va emite un ordin de deplasare, model pe care vi-l oferim cu titlu gratuit. Salariatul delegat se va întoarce din delegație cu ordinul semnat, ștampilat și completat cu datele și orele de sosire la destinație.
Astfel, ordinul de deplasare are următoarele roluri:
Este esențial să nu confundăm delegarea cu detașarea, întrucât sunt instituții de dreptul muncii diferite.
Detașarea presupune trimiterea temporară a salariatului, din dispoziția angajatorului, la un alt angajator pentru executarea unor lucrări în interesul acestuia din urmă. Observăm prima diferență față de delegare, unde salariatul este trimis să lucreze în alt loc, dar tot în favoarea angajatorului său.
Salariatul poate refuza detașarea doar în mod excepțional și pentru motive personale temeinice, în vreme ce salariatul delegat nu va putea refuza delegarea pe cele 60 zile inițiale (doar începând cu ziua 61).
În comparație cu delegarea, detașarea poate fi dispusă de la început pe o perioadă de un an, ea putând fi prelungită din șase în șase luni, însă doar cu acordul părților.
Vă punem la dispoziție două modele de ordin de deplasare - unul completat în format PDF și unul în format Word pe care le puteți descarca instant și utiliza în firma dumneavoastră.
Descarcă modelul de ordin de deplasare
Descarcă modelul de ordin de deplasare completat
În cazul în care căutați o adeverință pentru a va deplasa la serviciu/locul de muncă în condițiile de stare de urgență conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020, vă oferim un model pe care puteți să îl descărcați.
Descarcă modelul de adeverinta deplasare serviciu/locul de munca
Nu uita că LeaveBoard este instrumentul perfect pentru a ține pasul cu absențele salariaților. Toate sunt vizibile cu doar un click - concedii de odihnă, medicale, fără plată sau delegații.