20 Cele mai frumoase poezii de toamnă

Toamna este anotimpul contrastelor, când natura își încetinește ritmul și se pregătește pentru repausul din timpul iernii. Frunzele încep să ruginească și să cadă pe pământul umed, iar pădurile se transformă într-un mozaic de culori, de la galben și arămiu până la roșu și brun, creând un tablou spectaculos, pe care mulți pictori au încercat să-l imortalizeze pe pânzele lor.

Însă toamna nu este o sursă de inspirație doar pentru pictori. Schimbările din natură creează o atmosferă de reflecție și melancolie, pe care numeroși poeți au surprins-o în operele lor. De la versuri senine și jucăușe până la introspecții despre iubire, viață și moarte, nu este de mirare că toamna este considerată unul dintre cele mai poetice anotimpuri.

În continuare, te invităm să lecturezi 20 dintre cele mai cunoscute poezii despre toamnă din literatura românească. Ele îți vor încânta sufletul și îți vor rafina sensibilitatea.


1. Afară-i toamnă - Mihai Eminescu (1879)

Afară-i toamnă, frunza 'mprăștiată,

Iar vântul svârlă 'n geamuri grele picuri;

Și tu citești scrisori din roase plicuri

Și într 'un ceas gândești la viața noastră.


Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,

N'ai vrea ca nimeni 'n ușa ta să bată;

Dar și mai bine-i, când afară-i sloată,

Să stai visând la foc, de somn să picuri.


Și eu astfel mă uit din jet de gânduri,

Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,

În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri;


De odat 'aud foșnirea unei rochii,

Un moale pas abia atins de scânduri…

Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.


2. Sfârșit de toamnă - Vasile Alecsandri (1868)

Oaspeții caselor lor, cocostârci și rândunele,

Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele;

Cârdurile de cucoare, înșirându-se-n lung zbor,

Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.


Vesela verde câmpie acu-i tristă, veștejită,

Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;

Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se dezlipesc,

Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.


Din tuspatru părți a lumii se ridică-nalt pe ceruri,

Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.

Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori

Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.


Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare!

Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.

Boii rag, caii rânchează, câinii latră la un loc,

Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc.


3. Zile de toamnă - George Coșbuc

Ieri vedeam pe luncă flori…

Mândri fluturi zburători

Și vedeam zburând albine.

Ieri era și cald și bine.


Azi e frig și nori și vânt,

Frunzele cad la pământ,

Florile stau supărate,

Vestejesc de brumă toate.


Ieri era frumos pe-afară

Ca-ntr-o caldă zi de vară.

Azi e toamnă pe pământ

Vreme rea și bate vânt.


4. Toamna - George Coșbuc

Toamna târziu,

În noaptea cu lună,

Cum vâjâie codru

Şi geme, şi sună!


Din nordul cu neguri

Un vuiet răsare

Şi vine, şi creşte

Mai iute, mai tare;


Iar codrul aude,

Puternicul rege

Aude prin noapte

Şi bine-nţelege


Al oştilor vuiet

Din norduri pornite -

El vrea să răscoale

Puteri obosite


Şi-njură, şi urlă,

Că-şi simte pieirea.

Şi galben se face,

Nu poate s-adoarmă,


Nu-şi află nici pace.

Şi tremură codru

Cu inima ruptă

De spaimă, se zbate,


Cu vântul se luptă,

Pocneşte şi sună

Şi-şi urlă durerea,

Căci vântul îl prinde


Şi-l strânge de mijloc,

Topindu-i puterea!

Şi codrul se-ndoaie;

Şi-l biruie vântul,


Râzând îl sugrumă

Şi-i rupe veștmântul,

Şi părul i-l smulge

Şi-n văi îl aruncă.


Un ţipăt răsare

Pe deal şi pe luncă;

Grăbitele păsări

Cu vuiet aleargă


Şi norii vin stoluri

Pe-ntinderea largă,

De spaimă s-ascunde

Pârâul sub gheaţă-


Şi regele codru,

Din ultima viaţă,

Suspină văzându-şi

Pustiul, şi geme,


Şi cade pe spate.

Şi moare cu fruntea

Pe pieptul naturii,

Şi moare natura


De jalea pădurii

În toamna târzie!


5. Toamna - Otilia Cazimir

Trece vântul prin copacii goi

Și zvârle cu castane-n noi.

Dar în liniștea din umbra lui,

Nu-i răspunde glasul nimănui.


Doar o frunză-a mai foșnit, departe,

Ca o filă-ntoarsă dintr-o carte.


6. Balada unui greier mic - George Topârceanu (1916)

Peste dealuri zgribulite,

Peste ţarini zdrenţuite,

A venit aşa, deodată,

Toamna cea întunecată.


Lungă, slabă şi zăludă,

Botezând natura udă

C-un mănunchi de ciumafai, -

Când se scutură de ciudă,

Împrejurul ei departe

Risipeşte-n evantai

Ploi mărunte,

Frunze moarte,

Stropi de tină,

Guturai...


Şi cum vine de la munte,

Blestemând

Şi lăcrimând,

Toţi ciulinii de pe vale

Se pitesc prin văgăuni,

Iar măceşii de pe câmpuri

O întâmpină în cale

Cu grăbite plecăciuni...


Doar pe coastă, la urcuş,

Din căsuţa lui de humă

A ieşit un greieruş,

Negru, mic, muiat în tuş

Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,

Toamnă gri,

Nu credeam c-o să mai vii

Înainte de Crăciun,

Că puteam şi eu s-adun

O grăunţă cât de mică,

Ca să nu cer împrumut

La vecina mea furnică,

Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,

Şi-apoi umple lumea toată

Că m-am dus şi i-am cerut...


Dar de-acuş,

Zise el cu glas sfârşit

Ridicând un picioruş,

Dar de-acuş s-a isprăvit...

Cri-cri-cri,

Toamnă gri,

Tare-s mic şi necăjit!


7. Cântec - Ana Blandiana („Lasă-mi toamnă, pomii verzi”

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,

Uite, ochii mei ţi-i dau.

Ieri spre seară-n vântul galben

Arborii-n genunchi plângeau.


Lasă-mi, toamnă, cerul lin.

Fulgeră-mi pe frunte mie.

Astă-noapte zarea-n iarbă

Încerca să se sfâşie.


Lasă, toamnă-n aer păsări,

Paşii mei alungă-mi-i.

Dimineaţa bolta scurse

Urlete de ciocârlii.


Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi

Fructele şi lasă

Urşii neadormiţi, berzele neduse,

Ora luminoasă.


Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai

Plânge-n soare fum.

Înserează-mă pe mine,

Mă-nserez oricum.

Dacă sunteți interesați să ascultați această poezie, mai jos găsiți versiunea interpretată de Margareta Pâslaru).


8. Ce te legeni… - Mihai Eminescu

Poetul național a scris această operă în anul 1884 și a fost publicat volumul „Poesii”, singurul volum publicat în timpul vieții lui Mihai Eminescu.

- Ce te legeni, codrule,

Fără ploaie, fără vânt,

Cu crengile la pământ?

- De ce nu m-aş legăna,

Dacă trece vremea mea!


Ziua scade, noaptea creşte

Şi frunzişul mi-l răreşte.

Bate vântul frunza-n dungă -

Cântăreţii mi-i alungă;


Bate vântul dintr-o parte -

Iarna-i ici, vara-i departe.

Şi de ce să nu mă plec,

Dacă păsările trec!


Peste vârf de rămurele

Trec în stoluri rândurele,

Ducând gândurile mele

Şi norocul meu cu ele.


Şi se duc pe rând, pe rând,

Zarea lumii-ntunecând,

Şi se duc ca clipele,

Scuturând aripele,


Şi mă lasă pustiit,

Veștejit şi amorţit

Şi cu doru-mi singurel,

De mă-ngân numai cu el!


9. Emoție de toamnă - Nichita Stănescu, 1964

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.


Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.


Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

într-o dragoste mare.

Nicu Alifantis interpretează exemplar această melodie. Sperăm că o veți aprecia și dumneavoastră.


10. Toamna - Tudor Arghezi

Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte.

Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.

Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.

Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini.


Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.

Un luminiş în mine părea că s-ar fi stins.

Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut

Ca orbul, ca să cânte, sparturile pe flaut.


Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii…

Privirea întârzie pe panglicile rochii.

Vreau degetul uşure şi-l iau să i-l dezmierd…

Orice vroiesc rămâne îndeplinit pe sfert.


Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?

Apusul își întoarce cirezile prin sânge.

O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut --

Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.


Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o dată

S-aplec la sărutare o frunte vinovată

Să-nvingem iarăş vremea dintr-o-ntărire nouă

Şi să-nviem adâncul izvoarelor de rouă.


Şi cum scoboară noaptea, al'dată aşteptată,

Îmi pare veche luna - şi steaua ce se-arată,

Ca un parete de-arme, cu care-aş fi vânat.

Şi fără glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat.


11. Amurg violet - George Bacovia, 1904

Deși poezia „Amurg violet” a fost scrisă de cel mai important simbolist român în 1904, aceasta a fost inclusă ulterior în volumul „Plumb”, publicat în 1916.

Amurg de toamnă violet...

Doi plopi, în fund, apar în siluete

- Apostoli în odăjdii violete -

Orașul e tot violet.


Amurg de toamnă violet…

Pe drum e-o lume leneșă, cochetă;

Mulțimea toată pare violetă,

Orașul tot e violet.


Amurg de toamnă violet…

Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;

Străbunii trec în pâlcuri violete,

Orașul tot e violet.


12. Cântec de toamnă - Nicolae Labiș

Bun găsit, drăguță toamnă!

Bun sosit la noi!

Ne-ai lipsit atâta vreme

Din grădini și din zăvoi!


Mere roșii, poamă coaptă

Multe ne-ai adus!

Nu uita, bogată toamnă,

Nucile-s de-ajuns.


De pe deal copiii vin

Plini de voioșie;

Au adus de la vecini

Mulți struguri din vie.


Merele sunt coapte-acum

Strugurii sunt dulci și buni

Dragă toamnă-ți mulțumim!

Te rugăm mai vino!

Vin!

Astăzi, această poezie scurtă, ritmată și luminoasă apare des în antologii de poezie românești și este foarte apreciată de copii.


13. Toamna țesătoare - Vasile Alecsandri

Acest pastel celebru scris de Vasile Alecsandri este publicat initial în revista Convorbiri literare la 1 februarie 1875).

Toamna mândră, harnică

Și de bunuri darnică

A-mpărțit a ei comori:

Frunza-i dat-au vântului,

Iar roada pământului

Dat-o-au la muncitori.


Dat-au in pentru ștergare

Și porumb pentru coșare

Plin de ținte aurii,

Și toți strugurii de vie

Pentru dalba veselie

De la nunți și cumătrii.


Dat-au încă pentru coasă

Iarba-i verde și frumoasă

Care-n mai au înflorit;

Ș-a ei paseri cântătoare,

Ș-a ei șiruri de cucoare

Tainicului Răsărit.


Ș-au rămas, sărmana, goală,

Pe când viforul se scoală

Aducând gerul de an!...

Ce-a să facă ea la iarnă?

Norii vin ca să aștearnă

Pe câmpii un lung troian.


Vai de ea!... Ce-a să devie

Sub cumplita vijelie

Care suflă oțerit

Peste văile uscate,

Peste apele-nghețate,

Peste codrul desfrunzit?


Dar nu-i pasă!... Cât e soare,

Toamna, mândră țesătoare,

Pune furca-n brâul ei,

Ca să toarcă și să țese

Pânză lată-n ițe dese

De-nvălit umerii săi.


Și torcând de-a lungul trece

Peste brazda murgă, rece,

Unde ies painjini mii.

Iar fuioru-i de matasă

Pe pământ în urmă lasă

Mreji de raze argintii.


Câte lanuri, văi întinse,

Toate-acuma sunt cuprinse

De lungi fire ce lucesc.

Unele s-adună-n caier,

Altele, perdute-n aer,

Tainic, lin călătoresc.


Toamna grabnic le urzește,

Le-mpletește, nevedește,

Și cu toate la un loc

Ea-și lucrează-o-nvălitoare

Ca să meargă-n șezătoare

Și să ia parte la joc.


Iat-o în cămeșă albă,

Cu lefți mari lucind în salbă,

Mari cât ochii săi căprii.

Trista iarnă-o pizmuiește

Și prin neguri o pândește

Descântând vrăjitorii.


Iar românul cu drag spune:

„Doamne! Fă încă-o minune!

Scoate-o fată-n calea mea,

Ca și toamna harnică

Și de suflet darnică,

Să-mi fac traiul meu cu ea!“


14. Totuși toamna - Adrian Păunescu (1995)

Şi, totuşi, vine toamna

Şi, totuşi, vine toamna

Şi tu o simţi şi o îngâni

Şi, totuşi, vine toamna

Şi, totuşi, vine toamna

Şi, vai, suntem bătrâni.


E încă verde iarba pe coline

Şi zilele nu s-au scurtat de tot

Şi cineva c-un sac în spate vine,

De sus, din munţi, ca de la un complot.


Porumbul are încă dinţi de lapte,

Albinele se-ngreuiază-n zbor,

Văratec plouă-n fiecare noapte

Şi greierii mai cântă până mor.


Cojoacele n-au coborât din poduri,

Iubirile n-au coborât din vis,

Se coc gutui în foarte multe moduri,

A le muşca e încă interzis.


În clăi de fân miroase-a foc de floare,

Cerboaicele nu caută mascul,

În aguride, pivnicerul moare,

Mai este pân-la nuntă timp destul.


15. Niciodată toamna… - Tudor Arghezi

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă

Sufletului nostru bucuros de moarte.

Palid aşternut e şesul cu mătasă.

Norilor copacii le urzesc brocarte.


Casele-adunate, ca nişte urcioare

Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,

Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,

Din mocirla cărui aur am băut.


Păsările negre suie în apus,

Ca frunza bolnav-a carpenului sur

Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus

Foile,-n azur.


Cine vrea să plângă, cine să jelească

Vie să asculte-ndemnul nenţeles,

Şi cu ochii-n facla plopilor cerească

Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.


16. Toamna în parc - George Topârceanu

Cad grăbite pe aleea

Parcului cu flori albastre

Frunze moarte, vorba ceea,

Ca iluziile noastre.


Prin lumina estompată

De mătasa unui nor,

Visătoare trece-o fată

C-un plutonier-major.


Rumen de timiditate

El se uită-n jos posac.

Ea striveşte foi uscate

Sub pantofii mici de lac.


Şi-ntr-o fină discordanţă

Cu priveliştea sonoră,

Merg aşa, cam la distanţă,

El major şi ea minoră...

Dacă vă place această poezie, găsiți și versiunea video a acestei melodii compuse și interpretate de Nicu Alifantis.


17. Toamna - Demostene Botez

Toţi acei ce-ntreaga vară

Au lucrat din zori în seară,

Toamna au roade bogate,

Au şi fructe, şi bucate,

Mere,

Pere,

În panere.

Prune

Bune

Şi alune,

Şi gutui

Amărui,

Cu puf galben

Ca de pui.

Şi tot felul de legume,

De nu le mai ştii pe nume.


18. De ce nu-mi vii? - Mihai Eminescu

Vezi, rândunelele se duc,

Se scutur frunzele de nuc,

S-așează bruma peste vii —

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?


O, vino iar în al meu braț,

Să te privesc cu mult nesaț,

Să razim dulce capul meu

De sânul tău, de sânul tău!


Ți-aduci aminte cum pe-atunci

Când ne plimbam prin văi și lunci,

Te ridicam de subsuori

De-atâtea ori, de-atâtea ori!


În lumea asta sunt femei

Cu ochi ce izvorăsc scântei…

Dar, oricât ele sunt de sus,

Ca tine nu-s, ca tine nu-s!


Căci tu înseninezi mereu

Viața sufletului meu,

Mai mândră decât orice stea,

Iubita mea, iubita mea!


Târzie toamnă e acum,

Se scutur frunzele pe drum,

Și lanurile sunt pustii…

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?


19. Rar - George Bacovia

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe —
Doarme și hangiul,
Străzile-s deșarte,
Singur, singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beție —
Și s-asculți pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine —
Și de-atâta vreme,
Nu știe de mine,
Nimeni, nimeni, nimeni…

Singur, singur, singur,

Vreme de beție —
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…

Nicu Alifantis a pus pe note și a interpretat de-a lungul carierei sale numeroase poezii, printre care si aceasta.


20.Bunătate toamna - Lucian Blaga (revista Gândirea din 5-20 noiembrie 1923)

Poezia „Bunătate toamna” de Lucian Blaga a fost publicată inițial în revista „Gândirea” (numărul din 5-20 noiembrie 1923, Anul III, nr. 3-4, apărut la București).

Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum.

O minune e câteodată boala.

Pătrunse de duh,

fetele-şi lungesc ceara,

dar nimeni nu mai caută vindecare.


Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările.

Toamna toţi oamenii încap laolaltă.

Iar noi cei altădat-atât de răi

azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă

prin aurore subpământeşti.


Porţile pământului s-au deschis.

Daţi-vă mânile pentru sfârşit:

îngeri au cântat toată noaptea,

prin păduri au cântat toată noaptea

că bunătatea e moartă.


Indiferent de tonul versurilor, fie el copilăresc, nostalgice sau melancolic, toamna nu reprezintă un simplu decor aflat în fundal. Ea devine o stare de spirit, o prezență discretă, dar profundă, o oglindă îndreptată către sine și către un ritm al vieții mai domol și mai simplu.